MIXOMATOZA IEPURILOR 112vet

112vet  Mixomatoza

MIXOMATOZA IEPURILOR

(Myxomatosis Cuniculi – lat.; Infecious Myxoma of Rabbits – engl.; Myxomatose des Kaninchen – germ.; Myxome Infectieus de Sanarelli – fr.)

Mixomatoza este o boală infectioasă virotică foarte gravă a iepurilor, în special a celor domestici si a unor specii de iepuri sălbatici, caracterizată în principal prin tumefierea mucoaselor si prezenta de pseudotumori, numite mixoame, preponderent la nivelul pielii capului si a organelor genitale.

Istoric si răspândire geografică

Descrierea mixomatozei a fost făcută pentru prima dată de Sanarelli, în 1898, care a semnalat-o la iepurii sălbatici din Uruguai. Ulterior a fost semnalată si în Brazilia, Mexic si California. Se pare că în Australia si Europa a rămas însă necunoscută în prima jumătate a secolului XX, desi există si opinii conform cărora ar fi fost semnalată si în aceste tări, dar fără să se extindă. În anul 1859, 12 perechi de iepuri au fost introdusi în Australia si eliberati în natură, cu scopul diversificării faunei locale. În decurs de mai putin de un secol, acestia se înmultiseră însă atât de mult, încât au devenit o calamitate pentru agricultură, numărul lor ajungând în 1950 la aproximativ 600 de milioane. Întrucât metodele clasice utilizate pentru stoparea înmultirii lor se dovediseră ineficace, în 1920 s-a pus, pentru prima dată, problema recurgerii la o metodă biologică de combatere a fenomenului, constând în diseminarea deliberată în populatia de iepuri a două boli specifice, cunoscute ca devastatoare pentru iepuri, respectiv a mixomatozei si a bolii hemoragice. Din spirit de precautie, pentru evitarea unui posibil dezastru ecologic, preparativele necesare trecerii la actiune au durat până în anul 1950, când au fost infectati iepurii sălbatici din 5 localităti diferite de pe valea râului Murray. Contrar asteptărilor, infectia s-a răspândit însă numai într-o singură localitate, acolo unde – asa cum s-a dovedit mai târziu – se întruneau toate cele trei condtii indispensabile aparitiei unei epidemii de mixomatoză: prezenta simultană a unei specii de iepuri receptivi la mixomatoză, prezenta unei suse virulente de virus mixomatos si prezenta anumitor specii de artropode, în principal de tântari, capabili să transmită în mod efficient virusul. Ultima conditie a fost aceea care a fost întrunită numai intr-una din cele 5 încercări. Ulterior boala s-a răspândit, totusi, pe cea mai mare parte a teritoriului australian, rezultatul fiind acela că, în răstimp de numai doi ani, populatia de iepuri, domestici si sălbatici fiind decimată în proportie de aproximativ 85%, (în unele regiuni 99%) ajungându-se la sub 100 milioane de iepuri, în unele regiuni a fost aproape exterminati. Cu ocazia unui studiu făcut în anul 1957, deci după 7 ani de la infectia deliberată de pe valea râului Murray, s-a constatat că populatia de iepuri se refăcuse în proportie de 50%. Cercetările au arătat că aceasta s-a datorat, pe de o parte, scăderii virulentei virusului, iar pe de altă parte, cresterii rezistentei populatiei de iepuri fată de infectia cu virusul mixomatozei. Istoria s-a repetat în anul 1952 în Europa când, un proprietar francez, deranjat de pagubele pe care i le făceau iepurii de vizuină, înmultiti peste măsură, a recurs la acelasi procedeu, ca în Australia, reusind să distrugă aparent toti iepurii de vizuină de pe proprietatea sa. Din nefericire însă, difuzarea mixomatozei nu s-a oprit la hotarele proprietătii sale, difuzând în continuare si cuprinzând, în răstimp de câteva luni întreg teritoriul Frantei, de unde a trecut în Belgia, Olanda, Germania, Anglia, Spania si, în cele din urmă, în toată Europa, inclusiv în tara noastră, unde a fost semnalată pentru prima dată de Garoiu si col. în anul 1963, în Banat .

Importanta economică

Importanta economică a mixomatozei este foarte mare, deoarece se caracterizează prin morbiditate si mortalitate extrem de ridicate, care s-a constatat că nu se limitează doar la iepurii de vizuină, cum se credea, ci afectează si alte specii de iepuri, sălbatici si domestici, de crescătorie, în rândul cărora face ravagii. În focarele noi, în lipsa imunoprofilaxiei, omoară aproape toti iepurii, desfiintând practic crescătoria. Aceasta duce la descurajarea crescătorilor, care arareori se încumetă să mai înfiinteze un alt efectiv. Existând un rezervor natural de virus, reprezentat de unele specii de iepuri sălbatici, ca cei din genul Sylvilagus, care se infectează si conservă virusul intraspecific, fără a face forme evolutive letale, mixomatoza planează ca o permanentă amenintare asupra iepurilor de crescătorie si a iepurilor de vânat, susceptibili la boală. Prevenirea si combaterea mixomatozei prin restrictii de circulatie si măsuri imunoprofilactice antrenează alte pierderi cauzate, la urma urmelor, tot de mixomatoză..

Etiologie

Agentul etiologic al mixomatozei, numit Mixoma virus, este un virus încadrat în fam. Poxviridae, subfam. Chordopoxvirinae, genul Leporipoxvirus. Este un virus de formă paralelipipedică, cu dimensiuni de 150-300 nm, care posedă capsidă si ADN dublu catenar. Se cultivă pe culturi de celule renale de iepure, hamster, veverită sau fibroblaste de embrioni de găină, pe care produce efect citopatic, reprezentat în principal de prezenta incluziilor intracitoplasmatice. Se poate cultiva si pe embrioni de găină. Are o rezistentă mare fată de agentii fizici si chimici, precum si o conservabilitate în condiŃiile naturale ale mediului ambiant, comparabilă cu a celorlalte poxvirusuri, desi, în conditii de uscăciune este mai putin rezistent . În organism, virusul Mixoma este distrus în special de imunitatea mediată celular, dar, în urma infectiei naturale sau artificiale, se dezvoltă si anticorpi specifici.

Caractere epidemiologice

Din câte se cunoaste până în prezent, se pare că receptivi fată de mixomatoză sunt numai iepurii, de diverse specii. Cei mai receptivi sunt iepurii domestici si sălbatici din genul Oryctolagus. Toate speciile de iepuri domestici sunt foarte receptivi, dar numai unele specii de iepuri sălbatici fac boala. Lepus europeus (iepurele de câmp, comun, european) este rezistent la boală. De asemenea, iepurii din genul Sylvilagus nu se îmbolnăvesc, dar se infectează si conservă un timp virusul, fiind considerati rezervorul natural al bolii, iar mixomatoza, datorită lor este o boală cu focalitate naturală. Transmiterea bolii de la animalul bolnav, sau sănătos clinic dar purtător asimptomatic (timp de 30 zile) la un animal sănătos se face în mod curent prin intermediul artropodelor, între care cei mai eficienti transmitători sunt insectele. Sunt incriminate, astfel, diverse specii de tântari, purici, muste, dar si unii acarieni. De notat că numărul speciilor considerate posibili agenti transmitători este foarte mare, deoarece nu este vorba de agenti transmitători activi (virusul nu se multiplică în organismul lor),ci de o transmitere mecanică, rolul agentilor transmitători fiind de vectori pasivi . Desi este mai putin frecventă, transmiterea mixomatozei poate fi făcută în mod pasiv si de către personalul îngrijitor, care manipulează iepuri bolnavi sau obiecte contaminate . Modalitătile de transmitere enuntate mai sus sunt eficiente în difuzarea bolii în cadrul efectivului, de la un animal la altul, dar si la distantă, spre alte crescătorii, însă mai rar la distante mai mari de 1,5 km. Prin transferul de iepuri infectati, bolnavi sau asimptomatici, mixomatoza poate fi transmisă la mari distante. Mixomatoza este o boală cu mortalitate foarte ridicată, care atunci când apare într-un teritoriu pentru prima dată, după un lung interval de timp, poate atinge 90-95% din efectiv, morbiditatea fiind aproape egală cu mortalitatea si cu letalitatea, difuzarea epidemiei în teritoriu producându-se relativ rapid. Ulterior, virulenta virusului scade si rezistenta iepurilor creste, pierderile putând să coboare până în jurul a 50%, în efectivele infectate.

Patogeneză

Perioada de incubatie obisnuită este de 5-15 zile. De la poarta de intrare a virusului, reprezentată de locul întepăturii din piele, cauzată de insectă, virusul difuzează spre limfonodurile regionale si de aici în sânge, prin intermediul căruia ajunge în toate tesuturile, dar de multiplicat, având o afinitate deosebită fată de dermul anumitor regiuni, se va multiplica în principal virusul ajuns în pielea din regiunile oculară, nazală, auriculară, anală si genitală, unde se formează leziunile caracteristice numite mixoame care, din punct de vedere histopatologic sunt niste pseudotumori. Cauza mortii nu este bine cunoscută. Se crede că, în bună parte, cauza mortii o reprezintă insuficienta respiratorie datorată infectiilor pulmonare secundare, adesea produse de Pasteurella multocida.112vet Mixomatoza

Tabloul clinic

După perioada de incubatie, care variază în limite destul de largi, de la câteva zile la câteva săptămâni, primul simptom care se poate observa de regulă este conjunctivita. Boli virotice si prionice 214 ale animalelor De la început se instalează febra si anorexia. În continuare, evolutia poate îmbrăca una din formele nodulare, obisnuite, sau forma anodulară, mai rară. Forma nodulară (clasică) se numeste astfel datorită formatiunilor tumorale cu aspect de noduli, care se formează în grosimea pielii, cu anumite localizări de electie. În forma nodulară evolutia poate fi acută, subacută sau benignă. Boala începe cu aparitia jetajului si a secretiilor conjunctivale, la început seroase, apoi mucopurulente, urmate de edemul tesutului conjunctiv subcutanat din regiunea capului, mai ales a botului si cu formarea tumoretelor localizate frecvent pe bot, urechi si periocular care, împreună cu edemul subcutanat, imprimă capului un aspect leonin (de cap de leu). În faza imediat următoare se pot observa localizările perianale si perigenitale. În ultima fază nodulii tumorali se pot generaliza (membre, torace), animalul este slăbit si frecvent prezintă tulburări respiratorii grave. În forma acută moartea survine în marea majoritate a cazurilor în 2-10 zile . În forma subacută mixoamele sunt putin numeroase, durata bolii este de 2-4 săptămâni în care timp animalele slăbesc si prezintă tulburări respiratorii. Terminarea bolii poate fi fie moartea, fie vindecarea. În ultimul caz tegumentul care acoperă mixomul se crustizează si apoi se elimină, odată cu tesutul pseudotumoral. Formele benigne, întâlnite la animale mai rezistente genetic sau la iepurasii care provin din mame imune, se caracterizează prin evolutie usoară cu stare generală nemodificată, cu putine tumorete, localizate mai ales pe cap, care se necrozează si apoi se descuamează rapid. Terminarea bolii este vindecarea, în majoritatea cazurilor. Forma anodulară debutează tot cu conjunctivită si jetaj mucopurulent, ca si formele nodulare, la care se pot adăuga blefarita si dispnee, câteodată papule discrete pe urechi. La femele mai poate să survină avortul sau sterilitatea. În toate cazurile complicatiile bacteriene sunt frecvente. În toate formele de mixomatoză, la examenul sângelui se poate constata o puternică leucocitoză, pe seama neutrofilelor si monocitelor .112vet Mixomatoza

Tabloul morfopatologic

La descrierea cadavrului se găsesc putine leziuni caracteristice. Splina poate fi mărită în volum, limfonodurile tumefiate, tesutul conjunctiv subcutanat, în special la nivelul localizărilor de electie ale tumoretelor, poate fi edematiat, iar în grosimea pielii se poate observa prezenta tumoretelor, de diverse dimensiuni, cu aspect caracteristic, neaderente la tesutul subiacent, cu suprafata de sectiune omogenă, gălbuie, gelatinoasă, având zona periferică intens vascularizată. Limfonodurile, pulmonii, gonadele si alte organe pot fi congestionate. Când intervin infectiile secundare, în special cu Pasteurella, se găsesc si leziunile de pneumonie fibrinoasă. În sectiunile histologice executate din formatiunile pseudotumorale se pot evidentia celulele mixomatoase, specifice, elemente figurate sangvine si substanta fundamentală, traversată de o retea de fibrile fine, în ochiurile căreia se găsesc elementele celulare sangvine si celulele specifice, multipolare. Acestea din urmă sunt celule de dimensiuni mari, stelate, cu nucleu mare si cromatina dispusă periferic si cu citoplasma granulară. Celulele epiteliale, epidermice si ale mucoasei conjunctivale, suferă o degenerare balonizantă si prezintă incluzii oxifile intracitoplasmatice specifice, numite incluziile Splendore.

112vet Mixomatoza

Diagnostic

În formele nodulare clasice diagnosticul poate fi stabilit numai pe baza datelor epidemiologice, a aspectului clinic si a caracterului lezional, care sunt de cele mai multe ori concludente, fără a mai fi necesare alte examene pentru confirmare. Unele confuzii cu fibromul lui Shope sau cu variola ar putea surveni numai în formele benigne, când numărul sau dimensiunile mixoamelor sunt foarte reduse sau dacă se găsesc în fazele de crustizare-decrustizare. Mai problematic este diagnosticul clinic al formelor anodulare, respiratorii, în care confuzia se poate produce mai ales cu coriza sau cu pasteureloza. În general, sezonul cald, morbiditatea si mortalitatea ridicate precum si prezenta tumoretelor sunt principalele elemente care pledează pentru diagnosticul de mixomatoză. Dacă aceste elemente sunt neconcludente, se poate recurge pentru confirmare la

: – examenul histologic pentru evidentierea incluziilor specifice în epiteliul conjunctival (în formele nodulare);

– examenul hematologic;

– izolarea virusului pe culturi celulare, embrioni de găină sau prin transmitere experimentală la un iepure sănătos.

Principala boala fată de care trebuie făcut diagnosticul diferential – fibromul lui Shope – este o boală cu morbiditate mult mai redusă si cu alt aspect al leziunilor cutanate. Pasteureloza se poate confunda uneori cu forma anodulară de mixomatoză si poate să prezinte edeme ale tesutului conjunctiv subcutanat, dar nu prezintă niciodată leziuni cutanate care să se asemene cu mixoamele. Variola, rară la iepuri, se deosebeste prin caracterul leziunilor cutanate.112vet  Mixomatoza

Prognostic

Atât prognosticul medical cât si cel economic sunt grave.

Tratament

Nu există tratament eficace.

Profilaxie si combatere

Măsurile generale sunt de mare importantă în prevenirea aparitiei mixomatozei. Se are în vedere în mod deosebit evitarea posibilitătilor de introducere a virusului în efectiv, cum ar fi: achizitionarea de iepuri aparent sănătosi, necarantinati, proveniti din zone si effective infectate, contactul cu iepuri cu situatie necunoscută cu ocazia expozitiilor, târgurilor etc., cumpărarea de piei sau alte produse provenite din efective infectate. Chiar în conditiile respectării celor de mai sus, boala poate fi introdusă în efectiv de către artropode, care sunt greu de controlat, precum si de către personae contaminate. Din aceste considerente, vaccinarea contra mixomatozei apare ca inevitabilă. În lipsa acesteia, o fermă profilată pe cresterea iepurilor este sortită esecului. Practica a demonstrat că, chiar si în fermele de iepuri care au beneficiat de constructii si facilităti speciale pentru evitarea introducerii virusului, mai curând sau mai târziu mixomatoza a apărut. În unele tări din lume, inclusiv în tara noastră, au fost omologate două tipuri de vaccinuri contra mixomatozei: – un vaccin viu heterolog, constituit din virusul fibromului lui Shope, înrudit antigenic cu virusul mixomatozei, care previne într-o anumită măsură infectiile asimptomatice si în mare măsură îmbolnăvirea clinică, cu pierderile corespunzătoare, conferind imunitate pentru aproximativ 6 luni ; – un vaccin omolog, viu, preparat din tulpini atenuate de virus mixomatos, care conferă o imunitate mai puternică si de mai lungă durată, dar care comportă si anumite riscuri, din care cauză este mai putin utilizat pe plan mondial decât vaccinul heterolog. Ambele vaccinuri se pot aplica numai în crescătorii. Au fost experimentate si o serie de vaccinuri inactivate, dar fără rezultate satisfăcătoare. În caz de aparitie a bolii într-o crescătorie, se declară boala oficial si se instituie carantină de gradul II. Se impune eutanasia întregului efectiv, cu distrugerea cadavrelor prin ardere sau îngropare, urmată de dezinfectia generală a adăposturilor si ustensilelor si de dezinsectii, obiectivul principal devenind evitarea transmiterii bolii pe orice căi, spre alte efective. Pentru fermele sau crescătoriile specializate, în caz de aparitie a mixomatozei, Stănescu si col. recomandă lichidarea numai a primului lot infectat, în momentul aparitiei primelor cazuri, plus măsuri severe de profilaxie generală si vaccinarea de necesitate urgentă a restului loturilor încă sănătoase. Repopularea fermelor lichidate în întregime se admite numai după 30 de zile de la lichidarea ultimului lot îmbolnăvit si a efectuării dezinfectiei finale.

Sursa : Prof. Dr.Radu Moga Mânzat

           BOLI VIROTICE SI PRIONICE ALE ANIMALELOR

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmail