PAPILOMATOZA BOVINĂ 112vet

Papilomatoza bovină  este o boală infectioasă sporadico-endemică, cu evolutie benignă, ce afectează bovinele de diferite vârste, mai frecvent pe cele între 3 luni si 3 ani, manifestată clinic prin procese papilomatoase, localizate pe piele sau mucoase, care uneori se pot generaliza.

Istoric

Transmisibilitatea bolii a fost demonstrată de Lübke în 1892 si apoi de Royere, în 1902. Descrierea clinică a bolii a fost făcută de Wirsching (1913). Alte date mai semnificative sunt evidentierea anticorpilor (Rosenberger si col. 1959) si evidentierea electronomicroscopică a agentului etiologic (Levy si col. 1963).

Răspândire geografică

Papilomatoza bovină  pare a fi răspândită pe tot globul, dar este mai frecvent întâlnită în tările de pe continentele european, american si asiatic. La noi în tară boala evoluează de o manieră sporadică, fiind descrisă de mai multi autori. Papilomavirusurile sunt larg răspândite în populatia de bovine, acestea reprezentând atât sursă, cât si rezervor natural de infectie. Diverse obiecte contaminate cum sunt lanturile, căpestrele, diverse frânghii ce servesc la legare si alte ustensile sau instrumente pot crea porti de intrare si transmite virusul.

Etiologie

Particulele virale mature au dimensiuni de 50-55 nm, simetrie icosaedrică si 272 de capsomere aranjate asimetric. Genomul este constituit din ADN d.c. cu o g.m. de 3-5×106 Dal. Nu are învelis pericapsidal, dar are însusiri hemaglutinante. Comitetul International de Taxonomie Virală recunoaste existenta a 6 tipuri ale virusului papilomatozei bovine . Cultivarea se face pe diferite substraturi celulare, ouă embrionate si pe animale de experientă. În culturile celulare (fibroblasti de pui, celule epiteliale de conjunctivă, cellule miocardice fetale bovine), virusul se multiplică si produce efect citopatic, fiind caracteristică transformarea celulelor epiteliale conjunctivale în celule de tip fibroblastic. În cazul ouălor embrionate, s-a reusit efectuarea de pasaje în serie pe membrana corioalantoidă, ceea ce îi conservă si însusirile hemaglutinante. Rezistenta virusului se corelează cu natura factorilor fizici sau chimici care acrionează. În general supravietuieste săptămâni sau luni de zile . Temperatura scăzută îi conservă infectivitatea perioade îndelungate de timp. La 560C rezistă cca. 6 ore, iar la 1000C este inactivat în mai putin de 10 minute. În ser fiziologic glicerinat îsi conservă însusirile biologice peste 4 ani. Este distrus de radiatiile UV si dezinfectantele obisnuite (sodă caustică, formol, fenol). Antigenic, în cadrul VPB există o anumită variabilitate, fiind descrise din acest punct de vedere 2 subgrupe, fiecare cu câte 3 subtipuri: subgrupa A cu subtipurile VPB-1, VPB-2 si VPB-5, care produc fibropapiloamele si subgrupa B cu subtipurile VPB-3, VPB-4 si VPB-6 care cauzează papiloamele epiteliale. Tipurile de virus par să fie distincte antigenic întrucât imunitatea instalată fată de un tip nu conferă rezistentă fată de alte tipuri. Răspunsul imun nu este complet elucidat. Papiloamele persistă perioade variabile de timp. Când regresează spontan produc imunizarea gazdei la reinfectia cu acelasi tip de virus. Regresia unui singur papilom provoacă regresia treptată si a celorlalte papiloame, indicând că răspunsul imun este sistemic. Nivelul anticorpilor neutralizanti pare a fi corelat cu regresia leziunilor si cu protectia împotriva reinfectiei . Papiloamele ce regresează contin un infiltrate de celule mononucleare. Se sugerează că răspunsul imun mediat celular este principalul factor al procesului de regresie. În unele cazuri s-a demonstrat existenta si a unui răspuns imun primar tipic, care se produce cu dezvoltare de IgG în timpul a 6 săptămâni .

Patogeneză

Virusul pătruns în organism, prin leziuni cutanate, se multiplică initial în celulele epiteliale locale. Acidul nucleic viral se integrează în genomul celular inducând proliferarea de tip tumoral a celulelor epiteliale si conjunctive. Proliferarea de tip fibroblastic nu are loc imediat după integrarea genomului viral în genomul celulei gazdă, ci după o perioadă de acalmie, procesul fiind însotit de keratinizarea proceselor tumorale . Fibropapiloamele produse de tipurile 1, 2 si 5, au o parte centrală fibroasă, învelită de un strat de o grosime variabilă, format din cellule epiteliale scvamoase, care la exterior sunt hiperkeratinizate. În contrast, tipurile 3, 4 si 6 produc leziuni epiteliale fără proliferare fibroblastică. În general, fibropapiloamele persistă timp de 4-6 luni, înainte de a regresa spontan, cu mentiunea că regresia se poate observa simultan la mai multe papiloame. Stadiul progresiv se caracterizează prin hiperplazie si activitate mitotică ridicată a celulelor din stratul bazal al epidermei. Stadiul regresiv (120 de zile mai târziu) este caracterizat de infiltrarea stratului papilar cu cellule mononucleare (CD3+ si macrofage), subtierea stratului spinos si masive hialinizări ale colagenului din derm. Prin examen imunohistochimic se evidentiază multe celule în ciclul mitotic, cu observarea virusului în aceste leziuni. În unele celule din stratul spinos se observă virusuri înmugurite. VPB-4 induce producerea de papiloame în corelatie cu o anumită alimentatie. S-a observant că papiloamele deveneau maligne numai în zonele în care vitele era hrănite sau păsunau pe terenuri cu ferigă (bracken fern). Feriga contine agenti radiomimetici si imunosuopresivi, însă numai când creste în anumite regiuni geografice. Se mentionează că numai în aceste zone cu ferigi poate să apară sinergismul cu VPB-4 în producerea transformării maligne . Ingestia de ferigi (Pteridium aquilinum) are o contributie majoră în tranzitia de la papiloame benigne la carcinoame invazive în tubul digestive – în cazul tipului 4, sau vezica urinară, în cazul tipului 2 . Transmiterea de la vite la oameni a fost suspectată în baza incidentei ridicate a papiloamelor la măcelari. Totusi, virusul izolat de la acesti oameni nu pare a avea nici o relatie cu nici unul din virusurile bovine . Se mentionează că nu toate vitele purtătoare de virus prezintă si papiloame ..

Tabloul anatomoclinic

Sunt mai susceptibili la boală viteii până la vârsta de 2 ani, rareori se constată îmbolnăviri peste această vârstă. Virusurile pătrund în organism la nivelul unor leziuni cutanate. Este posibilă si transmiterea sexuală. Perioada de incubatie variază în limite largi. În infectia experimentală aceasta este cuprinsă între 30 zile si 10 săptămâni, iar în cea naturală, între 1-6 luni. Boala este mai frecvent întâlnită la vitele mentinute în stabulatie decât la cele care păsunează. Fibropapiloamele pot să fie initial singulare, dar cu tendintă de proliferare, de dimensiuni mici, de câtiva milimetri, dar cresc cu timpul în dimensiuni, ajungând la ordinul centimetrilor. În stadiul incipient ele apar sub forma unor proeminente sferoide, ovale, netede sau neregulate. Pot să fie sesile sau pedunculate, cu suprafata uscată, cornoasă, de culoare cenusie. Pe sectiune au o consistentă fibroasă, uneori cu serozităti gelatinoase. Treptat cresc în dimensiuni (lătime si înăltime), au aspecte variabile, cel mai adesea neregulate (lobate, fungiforme sau verucate). Localizarea lor este variabilă, iar numărul, de asemenea, de la câteva, până la ordinul sutelor. Între mărime si număr există o corelatie: cu cât numărul lor este mai mare, cu atât dimensiunile sunt mai mici. Cele singulare au dimensiuni mari si greutate chiar de ordinul kilogramelor . Datorită eventualelor traumatisme, unele papiloame pot sângera si se produc complicatii cu floră bacteriană, îndeosebi piogenă. Se descriu următoarele forme clinice:

Forma cutanată (papilomatoza cutanată). Se caracterizează prin aparitia de papiloame pe cap (pleoape, obraji, baza urechilor, bot), pe gât, subabdominal, laturile toracelui, pe member inclusiv în zona interdigitală . Datorită cresterii în volum si localizării, pot determina aparitia unor tulburări secundare: jenă în vedere, schiopături, leziuni cutanate. În cazul unor localizări pe mucoasele interne, pot să apară disfagii, tulburări ale motilitătii prestomacelor, tulburări neurovegetative prin compresiune sau altele. Tumorile persistă perioade lungi de timp. Dacă nu se complică pot să regreseze spontan în 6 – 18 luni.

Forma mamară (papilomatoza ugerului). Papiloamele pot fi localizate numai pe mamelă sau evoluează concomitent cu celelalte forme. Formatiunile papilomatoase sunt localizate pe mameloane, pielea intermamelonară, uneori chiar pe canalul galactofor. În functie de număr si de localizare, determină dificultăti de muls si predispun la producerea unor mamite. Traumatizarea lor în timpul mulsului poate induce o accelerare a evolutiei lor.

Forma genitală (papilomatoza genitală). Se întâlneste atât la tauri, cât si la vaci. Papiloamele pot să apară pe piele sau mucoasa penisului, pe pielea vulvară sau mucoasa genitală. Formatiunile localizate pe mucoase sângerează foarte usor. În toate formele evolutia este benignă. După un timp papiloamele se usucă, cad si se produce vindecarea. Evolutia se poate agrava în cazul producerii unor complicatii, când sângerează, devin purulente sau ulcerează.

Diagnostic

În formele externe, diagnosticul se precizează usor, pe baza aspectelor anatomoclinice. Stabilirea naturii virale si a tipurilor de virus se face numai prin investigatii de laborator. Examenul virusologic. Se urmăreste izolarea virusurilor pe culturi celulare, îndeosebi cellule diploide conjunctivale de bovine. Consecutivmultiplicării virusului se observă transformarea celulelor care, din aspect poligonal, devin alungite, fusiforme, cu dezvoltare stratificată. La microscopia electronică se pot evidentiaparticule virale.Examenul histopatologic. Se evidentiază o hiperplazie conjunctivală de tip colagenos, cu un epiteliu care suferă un proces de cornificare exagerată. Papilele corionului apar masiv proliferate, cu infiltratii fibroblastice si limfoplasmocitare. În stratul spinos sunt dominante celule degenerate, cu vacuole citoplasmatice si incluzii intranucleare. Stratul cornos apare intens hiperkeratinizat . Celulele suprabazale ale straturilor spinos si granular nu se mai divid si modificările suferite ulterior includ keratinizări progresive si enucleere. În fazele timpurii ale multiplicării virale este indusă hiperplazia celulară, ca rezultat al cresterii diviziunii celulelor bazale si întârzierea maturării keratinocitelor din stratul spinos (acantoză). Masele celulare fuzionează în numeroasele extensii papilare si contin multe celule cu citoplasma clară. În fazele tardive sunt detectate particule virale, mai întâi în celulele stratului spinos. Efectele citopatice specific virale sunt mai pronuntate în stratul granular. Particule virale sunt găsite în nuclei, frecvent organizate în mase paracristaline. Fibropapiloamele arată o marcantă proliferare a fibroblastelor în interiorul unor matrice dense de colagen. Fibroplazia apare în prima săptămână după infectie, în timp ce hiperplazia epiteliului nu devine vizibilă înainte de 4-6 săptămâni . Examenul imunologic. Se pot efectua teste de evidentiere a răspunsului imun mediat umoral, prin detectarea anticorpilor neutralizanti, sau pentru evidentierea răspunsului mediat celular.

Tratament

Se apelează la tratament chirurgical, de extirpare a papiloamelor, uneori si cu o parte din tesuturile înconjurătoare. Se poate proceda la cauterizări chimice folosind acizi (sulfuric, azotic, clorhidric, acetic) sau diferite substante chimice (azotat de argint, azotat de plumb, biclorură de mercur si altele). Rezultatele obtinute sunt variabile, înregistrându-se uneori recidive. Imunoterapia se bazează pe administrarea unor triturate de papiloame. În unele cazuri s-a înregistrat regresia papiloamelor si chiar vindecarea totală. Preparatele utilizate sunt fenolate, formolate sau glicerinate si se administrează s.c. în mai multe reprize. Conform unor autori slovaci, tratamentele făcute cu un vaccin autogen (două administrări a 5 ml la 10 zile interval), a determinat vindecări în 93,5% din cazuri . Alti autori subliniază că vaccinarea induce imunizare, dar nu are valoare terapeutică .

Profilaxie si combatere

Vaccinări profilactice s-au efectuat cu preparate comerciale formolizate, obtinute din omogenizate de fibropapiloame bovine, care se aplică intradermic în două reprize . La animalele vaccinate se constată o incidentă scăzută a papiloamelor si rezistenta lor la inoculări experimentale, efectuate intradermic sau prin scarificare . Vaccinarea cu capside proteice, obtinute prin tehnologia AND recombinat, a dat rezultate încurajatoare, însă vaccinurile trebuie să contină multiple sorturi proteice din diverse tipuri de virus, deoarece nu există imunitate încrucisată. Combaterea se bazează pe identificarea si izolarea animalelor bolnave, tratarea lor, cu dezinfectia corespunzătoare a adăposturilor si distrugerea surselor secundare de infec tie. Dezinfectia acelor, a instrumentarului, inclusiv a celui de tatuaj si excluderea producerii de leziuni cutanate, reduce mult riscul transmiterii virusului.

Sursa: Prof. Dr.Radu Moga Mânzat

           BOLI VIROTICE SI PRIONICE ALE ANIMALELOR